Reciclarea nu e un proces magic și automat, iar în România, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), deși un pas lăudabil, ascunde o problemă majoră. Dincolo de succesul aparent al colectării de ambalaje, există un risc imens legat de contaminarea chimică a plasticului, o zonă gri aproape ignorată. Substanțele periculoase, în special cele din agricultură, pot ajunge în sistemul de returnare, punând în pericol sănătatea publică și subminând efortul de a construi o economie circulară sigură.
Pericolul din mediul rural
În multe gospodării din mediul rural românesc, o practică veche și periculoasă persistă: refolosirea ambalajelor de plastic pentru depozitarea pesticidelor, erbicidelor sau a altor chimicale agricole. În absența unor recipiente specializate și din lipsă de informare, sticlele de suc, apă sau ulei devin vase improvizate pentru substanțe toxice precum glifosatul (erbicid), imidaclopridul (insecticid) sau diverse fungicide.
Problema critică apare atunci când, din neatenție sau necunoaștere, aceste sticle contaminate sunt introduse în fluxul SGR. Sistemul actual se bazează pe o verificare sumară, prin care automatele de colectare recunosc ambalajul după formă și etichetă. Nu există o verificare chimică individuală, iar recipientul, chiar dacă a conținut substanțe toxice, este acceptat fără probleme. Astfel, o sticlă care a fost plină cu o substanță periculoasă ajunge alături de sticle curate, introducând un element de risc major direct în inima procesului de reciclare.
Lipsa de control și igienă chimică
Odată intrate în sistem, aceste ambalaje contaminate sunt transportate către centrele de sortare și reciclare. Aici, plasticul este mărunțit, spălat și transformat în granule sau fulgi, materie primă pentru noi produse. Deși la nivel european există tehnologii avansate de decontaminare, acestea nu sunt implementate la scară largă în România. Sortarea manuală nu poate detecta toți contaminanții, mai ales pe cei invizibili cu ochiul liber.
Substanțele toxice, multe dintre ele lipofile, adică având o afinitate puternică pentru grăsimi și materiale plastice, se impregnează în pereții interiori ai PET-ului și rezistă la spălări intense. Astfel, ele pot rămâne în materialul reciclat și pot migra ulterior în noile produse, inclusiv în cele de uz casnic, ambalaje alimentare sau chiar jucării. Riscul nu este doar teoretic. În alte țări, autoritățile sanitare au descoperit deja urme de contaminanți din pesticide în produse refolosite.
În România, lipsa unor studii naționale care să evalueze gradul de contaminare chimică a PET-urilor colectate prin SGR este o problemă gravă. Fără aceste date concrete, sistemul funcționează „pe încredere”, dar fără a putea garanta cu adevărat siguranța chimică a produselor reciclate. Studiile academice existente, cum ar fi cel realizat la Politehnica Iași, au menționat riscurile reutilizării în gospodării, dar nu au inclus analize de laborator, lăsând un gol periculos de cunoaștere.
Riscurile pentru generațiile viitoare și soluții posibile
Problema este cu atât mai gravă cu cât substanțele implicate sunt extrem de toxice. Neonicotinoizi precum imidaclopridul, fungicide ca mancozebul sau solvenți precum benzenul pot avea efecte dăunătoare asupra sănătății umane, de la afecțiuni neurologice până la cancer. Un copil care se joacă cu o jucărie făcută din plastic reciclat contaminat sau care bea dintr-o sticlă de apă reciclată poate fi expus, fără să știe, la aceste substanțe. Nu există o garanție pentru acest pericol.
Pentru a evita ca reciclarea să devină o amenințare sanitară, este nevoie de acțiuni urgente și coordonate:
- Implementarea unor protocoale clare de sortare și verificare. Este necesară introducerea unor sisteme de detectare a substanțelor chimice, cel puțin prin eșantionare, la punctele de colectare.
- Educație și informare specifică. Trebuie lansate campanii de conștientizare, în special în mediul rural, care să explice clar de ce anumite recipiente nu trebuie returnate și să ofere alternative sigure pentru eliminarea ambalajelor chimice.
- Investiții în tehnologii de decontaminare. Centrele de reciclare trebuie dotate cu echipamente avansate care să poată elimina substanțele toxice din plastic.
- Legislație adaptată. Este nevoie de un cadru legal care să reglementeze strict circuitul ambalajelor contaminate și să impună standarde de siguranță chimică pentru materialele reciclate.
Fără aceste măsuri, România riscă să transforme un demers bun într-un efort cu efecte adverse. Reciclarea nu este un proces magic; este o responsabilitate. Și această responsabilitate trebuie asumată în totalitate, de la fermierul care folosește pesticide până la consumatorul care cumpără un produs reciclat. Numai așa putem transforma cu adevărat deșeurile în resurse sigure, contribuind la o economie circulară reală și sănătoasă.
