Un copil citește corect un paragraf, dar nu poate spune care este ideea principală. Recunoaște cuvintele, le rostește fără greșeli și ajunge la capătul paginii. Dacă îl întrebi ce a înțeles, răspunsul se pierde.
Aceasta este una dintre formele analfabetismului funcțional. Nu înseamnă că elevul nu știe literele. Înseamnă că nu poate folosi informația citită pentru a rezolva o problemă, a lua o decizie sau a explica ceva cu propriile cuvinte.
Datele PISA din 2025 arată că 48% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire. La matematică, proporția ajunge la 52%, iar la științe se apropie de 46%. Sunt cifre care descriu nu doar școala, ci și România de peste zece sau douăzeci de ani.
Ministerul Educației a lansat programul PRIMII, destinat copiilor din ciclul primar care învață în școli cu risc ridicat de abandon. Bugetul depășește 1,21 miliarde de lei, iar programul ar trebui să ajungă la aproximativ 50.000 de copii până la sfârșitul anului 2029.
Banii pot fi folosiți pentru ore remediale, activități de accelerare a învățării, programe de tip „Școala după Școală”, hrană, materiale didactice și consiliere pentru elevi și părinți. Ideea este corectă: problema trebuie atacată devreme, nu când elevul ajunge în clasa a opta și nu mai poate recupera golurile strânse în ani.
Clasa pregătitoare și primii ani de școală sunt locul în care copilul trece de la a descifra litere la a înțelege lumea prin text. Dacă această trecere nu se produce, fiecare materie devine mai grea. Nu poate rezolva o problemă de matematică fiindcă nu înțelege cerința. Nu poate învăța istorie fiindcă reține propoziții fără să lege cauzele de efecte. Nu poate folosi un manual de științe fiindcă textul îi rămâne străin.
Un program mare nu produce însă rezultate doar pentru că are un buget mare. Diferența va fi făcută în școală, la masa la care un profesor stă cu patru sau cinci copii și descoperă ce nu știe fiecare. Un elev are nevoie de vocabular. Altul citește prea lent. Altul lipsește des fiindcă familia nu îl poate aduce la școală. Aceeași fișă nu rezolvă toate aceste probleme.
Orele remediale sunt utile dacă nu repetă ora obișnuită într-o formă mai obosită. Copilul care nu a înțeles explicația dimineața nu are nevoie să o audă identic după-amiaza. Are nevoie de alte exemple, de exerciții mai scurte, de răbdare și de verificarea progresului.
Hrana poate părea o măsură separată de educație, dar pentru multe comunități este esențială. Un copil flămând nu se concentrează bine, iar o masă oferită la școală poate reduce absențele. Într-o familie cu venituri mici, programul de după ore poate însemna și un loc sigur în care copilul rămâne până când părinții se întorc de la muncă.
Consilierea părinților este la fel de importantă. Nu toți adulții știu cum să ajute un copil la teme. Unii au abandonat ei înșiși școala devreme. Alții lucrează mult, sunt plecați în străinătate sau nu înțeleg de ce prezența zilnică este atât de importantă în clasele mici. Școala nu poate înlocui familia, dar o poate sprijini fără să o umilească.
Programul trebuie măsurat mai atent decât prin numărul de copii înscriși și numărul de mese servite. Întrebarea importantă este dacă elevul citește mai bine după șase luni. Poate identifica ideea principală? Poate explica un text? Poate folosi informația într-o situație nouă? Dacă răspunsurile nu sunt urmărite, proiectul riscă să arate bine în rapoarte și să lase problema aproape neschimbată.
Profesorii au nevoie de timp, formare și materiale care chiar funcționează. Nu este suficient să primească încă un set de formulare. În școlile vulnerabile, cadrele didactice lucrează adesea cu clase neomogene, absențe multe și copii care au nevoi sociale serioase. Dacă partea administrativă înghite energia programului, elevul va primi mai puțin decât promite bugetul.
Mai există o problemă pe care banii nu o pot ascunde. Rezultatele elevilor români sunt puternic legate de situația familiei și de școala în care au ajuns. Un copil dintr-un sat sărac pornește adesea cu mai puține cărți, mai puțin sprijin și acces mai slab la specialiști. Nu este mai puțin capabil, dar aleargă aceeași cursă de la o linie de start aflată mult în spate.
PRIMII poate fi un început bun dacă ajunge exact la acești copii și dacă îi păstrează în centru. Nu ministerul, nu proiectul, nu comunicatele. Copilul care astăzi citește un paragraf și nu îl înțelege. Peste trei ani, succesul programului ar trebui să se vadă în momentul în care acel copil ridică privirea din pagină și poate spune limpede ce a citit.
