Nu știu dacă ai realizat asta recent, dar tu citești aceste rânduri pentru că ai aer. Nu glumesc. Nu pentru că ai timp, nici pentru că ai telefon. Ci pentru că cineva, undeva, o pădure, un copac, poate un plop obosit de pe marginea unui drum județean, ți-a filtrat aerul azi.
Și cu toate astea, ne purtăm cu pădurile de parcă sunt un surplus. O mobilă în picioare. Ceva ce se poate tăia, împacheta și trimite.
În România, pădurea e sub asediu lent și tăcut. Se fură, se exploatează, se distruge, se vinde. Avem zone întregi în care codrul nu mai este frate cu românul, ci victimă. Iar satul de la marginea pădurii nu mai are liniște, ci camioane de lemn care trec noaptea.
Dar nu despre furie vreau să scriu, ci despre recunoștință.
Pentru că pădurea nu se apără. Nu strigă. Nu face plângere penală. Ea doar continuă să crească, să dea umbră, să țină pământul locului, să absoarbă zgomotul, să spele aerul. Fără să ne ceară nimic.
Am fost, acum câteva săptămâni, într-o pădure tânără de lângă Răchițele. Nu era spectaculoasă. Nu avea stejari seculari sau molizi de 30 de metri. Era o pădure modestă. Dar mergeai câteva minute printre copaci și simțeai cum îți încetinește respirația. Nu pentru că oboseai, ci pentru că te linișteai. Nu știu dacă ai observat asta, dar în pădure oamenii vorbesc mai încet. Ca în biserică. Parcă din respect. Parcă dintr-o rușine firească de a strica ceva care funcționează fără noi.
Copacii nu ne reproșează nimic. Nu trag clopoțelul când greșim. Dar dacă le acorzi un pic de atenție, îți dai seama cât de multe fac pentru tine. Pe gratis.
Pe lângă aer, pădurea ține apa. Reduce alunecările de teren. Reglează temperatura. E loc de refacere pentru animale, dar și pentru oameni. În multe țări, medicii chiar recomandă „băi de pădure” – plimbări lente prin păduri, ca terapie anti-stres. La noi, încă pare o idee ciudată. Noi suntem cu „hai să facem grătar” și „dă-i cu manelele mai tare”. Poate e cazul să schimbăm un pic tonul.
Putem face mai mult decât să ne plângem pe Facebook când vedem un camion cu bușteni. Putem susține inițiativele de împădurire (sunt ONG-uri serioase care plantează în fiecare an), putem merge în pădure fără să lăsăm gunoaie, putem educa copiii să iubească pădurea nu ca decor, ci ca pe o ființă vie.
Poate pădurea nu are PR bun. Nu are sloganuri, nu are campanii agresive, nu apare pe panouri publicitare. Dar e acolo. În fiecare zi. Dând, dând, dând.
Poate e momentul să dăm și noi ceva înapoi.
Tăcere. Respect. Protecție. Prezență.
Data viitoare când ieși din oraș, oprește-te. Coboară din mașină. Intră în pădure. Respiră. Și spune-i mulțumesc. Poate nu te aude, dar tu o să te simți mai viu.
