Dragă eu,
Știu că încă încerci să pari bine. Că zâmbești politicos când ți-e greu, că nu ceri ajutor pentru că ți se pare rușinos, că te întrebi în fiecare seară dacă ești „destul”. Destul de frumoasă. Destul de bună. Destul de „ca lumea”. Nu o să-ți dau verdicte acum, dar îți scriu ca să-ți spun ce știu sigur: vei fi bine. Nu perfect. Nu liniar. Dar bine.
Tu crezi că o să te „aranjeze” cineva din exterior – un job, o iubire, un oraș nou. Dar ce nu știi încă e că tot ce ai căutat în alții o să ajungi să construiești în tine. O să înveți să spui „nu” fără să te scuzi, să pleci de unde nu te simți respectată și să rămâi cu tine chiar și când e greu. O să te lași în pace. Și asta o să-ți salveze inima.
O să ți se pară că toți înaintează mai repede decât tine. O să te compari. O să crezi că ai rămas în urmă. Dar nu știi încă un lucru: unele răspunsuri au nevoie de liniște. De ani. De încercări. Tu ești pe drumul tău, nu pe o autostradă cu viteză impusă.
Îți va fi frică de schimbare, dar o vei provoca singură. Îți va fi dor de oameni care te-au rănit, dar nu te vei mai întoarce acolo. O să ai dimineți în care o cafea băută singură o să-ți aducă mai multă bucurie decât o relație toxică în care „nu era chiar așa rău”. Și vei învăța să îți asculți instinctul. Nu acel glas care vine din frică, ci celălalt – moale, dar ferm – care spune: nu ți-e bine aici. Pleacă.
N-o să devii altă femeie. Dar o să fii o versiune mai calmă a ta. Mai împăcată. O să-ți placă mai mult să stai cu tine. Și o să simți mai puțină nevoie de a explica cine ești.
Îți vei da voie să nu fii mereu puternică. Să nu mai înghiți. Să plângi în liniște, nu în rușine. Și într-o zi, fără să-ți dai seama, o să te uiți în oglindă și o să simți că te placi. Nu din aroganță. Ci din pace.
Dragă eu,
n-o să-ți spun să nu greșești. O vei face. Și uneori o să doară tare. Dar promite-mi doar un lucru: să nu te abandonezi pe tine pentru nimeni. Niciodată.
Cu toată blândețea pe care înveți s-o meriți,
Eu, cea de acum